When i met you two

Cui nu-i este cunoscuta abominabila situatie in care iti plac ( sau cel putin ai impresia ) 2 persoane in acelasi timp?
Toata adolescenta am pendulat intre un prieten fidel, de treaba, iubitor, la care tineam enorm de mult si cu care aveam deja o chestiune complexa construita in doi care se numea frumos si literar `relatie` si `ispita`, un el care imi ajungea la indemana cine stie cum, adesea intamplator, si ma vrajea, ma intorcea pe dos si inapoi si nu stam incotro s-o apuc de tare ce mi s-au aprins calcaiele. Si incercam din rasputeri, duceam adevarate lupte interioare cu mine insumi ca sa ma abtin si sa-mi vad de ale mele...dar ce credeti ca Belzebut isi scotea codita din treburile mele....niciodata!
Anii au mai trecut, zice-se ca m-am maturizat si am ajuns si eu la facultate. Anul 1- dezmat, fiecare purcedea spre chefurile tumultuoase cu statutul de `single` in minte si pe fata si isi arata latura salbatica/cuceritoare la orice persoana de sex opus cu potential de `pereche`... dar au trecut si vremurile astea, parca anul doi a produs marea maturizare in masa, ca s-o numesc asa, fiecare si-a gasit perechea pe bune si la modul cat se poate de serios. Toate prietenele mele implicate intr-o relatie, toate fostele colege la fel, toti baietii cuminti ascunsi dupa pletele vreunei colege dragute .... si cum treaba s-a produs asa pe linie, am intalnit si eu perechea ideala, sau cel putin asa vedeam eu lucrurile la vremea aceea!
Cu alte cuvinte, am intalnit cel mai frumos baiat care-mi iesise in cale pana atunci, cu educatie, bun simt, purtare extraordinara in situatii serioase dar sufletul umoristic al oricarei adunari prietenesti, si culmea, desi rar apare aceasta reciprocitate, m-a placut si el pe mine, si asa, am devenit si eu parte dintr-un cuplu, solid, care probabil in ochii celorlalti promitea mult... `e mare dragostea, asa-i?` auzeam extrem de des...si ca o copila naiva am crezut ca el va fi finalitatea tuturor drumurilor mele, am trait langa el momentele cele mai fericite, cele mai pline de sens, am primit de la el cele mai frumoase amintiri pe care le voi pastra pe viata cu mine si a fost umarul meu cand am plans...
Dar vremea trece si in general vremea schimba mult lucrurile...intre timp lucrurile intre noi s-au mai racit, asa e si normal, si viata noastra impreuna era ok, calduta, dar ii lipsea flacara aceea de inceput...si asa s-a scurs timpul pana am ajuns la pragul de 2 ani...cea mai lunga relatie a mea de vreodata. Si in ziua aceea am stat si am privit in urma, cat de schimbata sunt fata de un an in urma, cat de mult s-a modificat relatia noastra si am constatat ca am alte sentimente, poate nu la fel de calde fata de acest subiect, dar m-am impins mai departe mi-am zis :hai, mergi, e drumul tau si stii ca asta vrei sa-l urmezi....
Banuielile incoltisera deja in mintea mea...banuielile cum ca poate totusi nu asta este `marele final`, ca am totusi 21 de ani si viata se intinde atat de departe in fata mea, si eu sunt o copila nebuna si inca port in mine un suflet de adolescent...dar am incercat sa le alung mereu, zicandu-mi ca nu exista viata fara el, ca n-am sa fiu in stare de nimic fara el- totusi il iubeam...dar pe de alta parte , nu mai fusesem singura de 2 ani, nu mai stiam ce inseamna sa mergi la un chef si sa accepti o propunere de sarut cu un baiat abia intalnit, ce inseamna sa mergi in excursii cu oameni fara pereche stabila...ma dezobisnuisem de viata pe care o dusesem multa vreme inainte...contradictii si contradictii...
Mi-am intrebat prietene asemanatoare mie ( alte adolescente ale zodiacului ) cum au reusit sa ramana langa aceeasi persoana 3-4-5 ani de zile si mi-au spus ca isi impun sa le placa de `el` la fel de mult ca in prima zi si reusesc....trebuie sa recunosc ca acest raspuns m-a facut sa ma cobor undeva jos in intunericul din mine si sa recunosc ca eu nu pot...mie nu-mi iese, nu ma pot convinge ca-mi mai place la fel de mult, parca sunt goala, sentimentele mi-au scapat, nici nu mai stiu pe unde le-am pierdut, si asta de la o saptamana la alta...de la ziua in care muream daca nu-i sarutam nasul special la ziua in care am simtit ca nu-mi doresc sa-l vad...
Si apoi s-a produs marea `nenorocire`...a aparut celelalt `el`...de fapt aparut a fost mult spus, deoarece el exista undeva in aria mea dar nu-l remarcasem ca pana acum...nu pot nici eu sa inteleg ce m-a facut sa il observ, de ce am ajuns sa-l vad cu alti ochi...firea lui, ochii lui, alura lui, stilul lui, simtul umorului, cele cateva pasiuni comune..nici eu nu-mi pot explica, cert e ca am ajuns sa visez ca o adolescenta intarziata la acest `nou el`...si eu care imi pusesem verdictul: gata cu vesnicul `caught in the middle`, gata cu indoielile si purtarile adolescentine...am ajuns oarecum de unde am plecat
Concluzia nu stiu care este, relatia cu primul el nu va mai fi niciodata ca inainte, asta mi-a fost clar in momentul in care in viata mea a intrat `noul el` si `noul el` nu va ajunge niciodata in viata mea, pentru ca nu cred ca imi doresc asa ceva...deocamdata simt ca dorinta mea este sa-mi reiau viata, sa incerc sa ma redevin independenta, chiar daca acum ma simt extrem de slaba. Dictonul ridica-te dracu` de pe jos, sterge-te de praf si mergi mai departe a functionat si in momente mai dificile ale vietii....
Nu-mi doresc deocamdata un `nou el`, desi poate as descoperi the most amazing person i`ve ever met, who knows? Nu, el nu este de mine si nu am nevoie de el, el a fost doar cel care mi-a deschis ochii si mi-a semnalat nevoia schimbarii...
Si in fond, nu stiu daca am energia necesara sa reconstruiesc o relatie asa cum am facut cu `el`, cel putin nu acum, cred ca am sa mai copilaresc o vreme si apoi cine stie...
Si poate e mai bine asa, decat sa faci un om minunat sa sufere mintindu-l si plimbandu-l dupa tine printr-o relatie pe care el o simte defecta, poate e mai bine sa-i dai drumul, sa-si recroiasca drumul si poate sa isi reconstruiasca `un castel` langa altcineva, care poate e `statia lui finala`....parerea mea!